DREPT CIVIL. OBLIGAȚII (II)
Dreptul obligațiilor civile are ca scop prezentarea, explicarea și fixarea noţiunii de creanță civilă, esenţială pentru orice materie de drept privat şi nu numai. Accentul e pus pe cunoaşterea şi aprofundarea chestiunilor legate de izvoarele obligaţiilor, de mecanismele de stingere, transmitere şi transformare a raporturilor obligaţionale; analiza modalităţilor de executare a obligaţiilor, precum şi a mecanismelor de garantare a acestora constituie de asemenea o parte importantă a cursului, fără să fie omisă întreaga problematică a răspunderii delictuale.
Titularul cursului este Prof. univ. dr. Paul Vasilescu.

