back to top
AcasăȘtiriȘtiri și evenimente recente“Săptămâna Altfel” la Facultatea de Drept

“Săptămâna Altfel” la Facultatea de Drept

Publicat:

Distribuie articolul :

În cadrul “Săptămânii Altfel”, Facultatea de Drept a găzduit, joi, 18 decembrie 2025, evenimente dedicate elevilor din clasa a II-a și clasa a VI-a de la Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu din Cluj-Napoca. În sala “Tudor Drăganu” elevii, alăturii de profesorii însoțitori, au avut parte de un curs-poveste cu noțiuni de drept (clasa a II-a) și respectiv de un curs cu dezbateri (clasa a VI-a), pe teme juridice adecvate vârstei, susținute de domnul conf. univ. dr. Cosmin Flavius Costaș.

“Magia” evenimentului a fost oferită de doamna asist. univ. dr. Anca Negru, care a susținut un scurt curs de dactiloscopie și a organizat un atelier care i-a captivat pe participanți.

Experiența a presupus scurte incursiuni în spațiile educaționale ale Facultații și la cursurile de Drept penal. Partea generală și Introducere în istoria statului și dreptului, o vizită la bibliotecă și o prezentare generală a activității Facultații.

Evenimentul a prilejuit și semnarea unui parteneriat pe teme educaționale între Facultatea de Drept și Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu din Cluj-Napoca, în beneficiul principal al elevilor liceului.

Articole recente

A apărut Caiete de Drept Penal nr. 2/2025

Publicat:

Erasmus Teaching & Staff Training – Rezultate finale selecție

Publicat:

Rezultatele selecției Erasmus Teaching & Staff Training

Publicat:

Revista Română de Drept Privat nr. 2/2025

Publicat:

Comunicat admitere 2026

Publicat:

Vezi toate articolele
Știri și evenimente recente
Concursuri internaționale
Mobilități, participări și evenimente internaționale
Conferințe și seminarii
Informații administrative
Apariții editoriale recente
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.